Știi cum se spune că nu poți turna dintr-o cană goală…ei da, am ajuns să simt asta pe pielea mea…

Poate că ai observat și tu că de la ultima conferință organizată de mine la Cluj am început să apar mai rar pe rețelele de socializare, am cam renunțat la consultații și nu am mai anunțat nici un proiect nou.

Adevărul este că am obosit…și am obosit fără să îmi dau seama de asta.

Am început în schimb să mă simt ușor slăbită, ușor amețită, ușor copleșită…

Bineînțeles că în prima fază m-am gândit că poate e ceva biologic, așa că am am apelat la medicul meu, am urmat o lista amănunțită de analize și am descoperit că totul este în regulă…aparent. Dar eu nu am orice fel de medic, ci un medic de excepție. Care mi-a explicat foarte calm că sunt pur și simplu epuizată!

Și care mi-a mai pus o întrebare la care nu am avut răspuns: “când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru ține?”

Oh, da…această întrebare m-a lăsat fără răspuns pentru că sincer, nu doar că nu am reușit să îmi amintesc o dată sau un lucru specific dar am realizat că era ceva la care nici nu mă gândisem și căruia nu i-am acordat importanță.

Cine are timp să se gândească la micile plăceri când copilul său este în suferință?

Sau când copii altora sunt în suferință?

Cine are un buget pentru propriul sine când împarți banii între diverse terapii și protocoale? Cine are suflet de mamă și își rupe din puținul timp liber pentru propriile nevoi?

Da, mi s-a părut un gest egoist. Însă am învățat că nu este chiar așa…

Dacă ai fost vreodată cu avionul, înainte de decolare ți se explică ce ai de făcut în cazul în care ar apărea vreo problemă. Și ți se spune foarte clar că în cazul în care este necesar să foloseșți masca de oxigen să o pui prima dată pe fața ta și doar după aceea să oferi ajutor celui de lângă ține, chiar dacă ar fi vorba despre propriul copil.

Și motivul este faptul că dacă tu nu poți să rămâi puternică și vigilentă, nu poți ajuta pe nimeni.

Așa că am realizat că sunt egoistă. Sunt egoistă pentru că NU sunt atentă la nevoile mele personale, nu dorm destul, poate că nu mănânc în liniște, nu îmi ascult sufletul întotdeauna. De fapt, nu îl ascult mai deloc. Nu ascult ce îmi cere, ce-i face plăcere, nu mă interesează ce-i lipsește…în schimb îi dau din plin grijile tuturor. Și sunt multe griji, multe întrebări, multe cerințe. Și toate acestea, în timp se adună și te doboară dacă nu le gestionezi și nu le distribui și altora.

Așa că am decis să nu mai fiu egoistă, să nu încerc să fiu super erou și să încep să fiu atentă la tot ceea îmi șoptea inima de o vreme. Am început cu pași mici să fac schimbări. Am început să fiu atentă la corpul meu, la cum mă simt în diferite situații, la ce mesaje îmi transmite prin diverse emoții. Am început să mă cunosc mai bine.

Și dintr-o dată, parcă am început să adun bucățele lipsă și să le pun la loc. Să mă cunosc mai bine, să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt. Să renunț la vină, la judecată și la resentimente. Să înțeleg că am făcut de fiecare dată cum am crezut eu că a fost cel mai potrivit, pentru binele tuturor, din iubire nemărginită pentru familia mea și pentru toți cei din jurul meu.

Să înțeleg că deși îmi doresc din suflet să ajut întreaga planetă, nu pot face asta dacă nu mă ajut pe mine mai întâi. Să accept că este în regulă să îmi iau o pauză și să mă odihnesc. Să fac plimbări lungi pe plajă și să caut scoici. Să îmi îmbăt privirea cu lumină, cu nuanțe de verde și de un albastru infinit.

Să cred în posibilități de necrezut și să îmi redescopăr visele.

Tu ce visezi? Și când te gândești la nevoile sufletului tău? Când te-a mai întrebat cineva cum te simți și care îți sunt dorințele?
Când ai făcut ultima dată ceva pentru ține? Când ți-ai umplut cana atât de mult, încât a dat pe dinafară și astfel ai putut să o umpli și pe a celui de lângă tine?

Și oare când ți-ai permis să îți pui astfel de întrebări?

Dacă ești ca mine și conștientizezi abia acum asta, oprește-te. Stai o clipă și decide acum ce poți face pentru sufletul tău, zilnic, chiar dacă e doar pentru 5 minute. Și apoi, încet încet…mai fă un pas. Mai fă un pas și adună în sufletul tău toată lumina și bucuria de care are nevoie. Atât de mult să îl umpli până când lumina sa se va revărsa peste lume.

Eu sunt aici și te văd. Te văd cum strălucești și te văd frumoasă, completă, suficientă și nemărginită…și îți mulțumesc că EȘTI!