Dieta Carbohidraților Specifici fără Lactate

 

Pentru noi, Dieta Carbohidraților Specifici a venit ca o salvare dintr-o situaţie tristă, într-un moment în care priveam neputincioasă cum Alexandru se prăbuşeşte tot mai adânc într-o lume a sa, o lume în care eu sau cei care îl iubeam enorm păream că nu avem loc. Era o lume tristă, fără cuvinte, cu multe ţipete şi plânsete care realizam că veneau dintr-o durere adâncă, atât fizică cât şi emoţională.

Am relatat mai mult din povestea noastră aici. După acel moment în care Alex și-a recuperat limbajul am eliminat complet toate grânele și amidonul, iar rezultatele nu au încetat să apară.

La testele refăcute atât în România cât şi în Statele Unite la Institutul de Cercetare a Autismului (ARI) am măsurat practic progresele realizate în doi ani de zile urmând această dietă şi adăugând terapii complementare.

Diferenţa este mare şi extrem de evidentă: scala DSM-IV-TR a scazut de la 77 de puncte in 2014 la 37 de puncte in 2016.

În 2015 scorul ATEC era de 85 de puncte, ceea ce indica o formă gravă de autism, iar recent în 2017 scorul ATEC a ajuns la 11, adică la limita inferioară a spectrului.

Azi Alexandru este cu totul alt copil, un copil fericit, vesel, care comunică şi are o poftă incredibilă de mâncare! Nu am nici o umbră de indoială că această intervenție l-a salvat.

Dieta Carbohidraţilor Specifici se bazează pe studiile doctorului Haas care trata boala celiacă şi alte afecţiuni ale tractului instestinal în anii ‘50 în Statele Unite ale Americii. Fiica biochimistei Elaine Gottschall care suferea de colită ulceroasă, a fost pacienta doctorului Haas şi s-a recuperat complet în urma acestei diete.

Elaine şi-a petrecut tot restul vieţii studiind legătura dintre intestine şi această dietă, ea numind-o Dieta Carbohidraților Specifici.

Ulterior, ea a tratat nenumărate cazuri de colită ulceroasă, boala celiacă, boala Crohn, sindromul colonului iritabil, diverticulita, fibroza chistică şi chiar cazuri de autism. Fiind implementată în multe clinici psihiatrice s-a observat că are un rol important în boli mentale gen Alzheimer şi demenţa.

Aceasta dietă a fost adoptată cu success în tratamentul a mii de copii diagnosticaţi cu autism, fiind adaptată fără lactate, deoarece aceşti copii nu tolerează cazeina sau lactoza.

A fost redenumită Dieta Carbohidraților Specifici fără Lactate.

Dieta se concentrează pe îmbunătăţirea digestiei adresându-se problemelor de diaree, constipaţie, disbioză intestinală, intestine permeabile şi nivelelor scăzute de micronutrienţi.

Practic dieta elimină toate zaharurile complexe din punct de vedere chimic (carbohidrații complecși numiți dizaharide sau polizaharide) și permite doar acele zaharuri simple care nu au nevoie de alți pași pentru a fi absorbiți în procesul de digestie.

Alimentele permise sunt extrem de nutritive și recomfortante, nu conțin gluten, amidon, lactate sau zahăr și sunt reprezentative modului de hrănire a strămoșilor noștri, înainte de apariția agriculturii.

Ştim deja că pentru a vindeca tractul intestinal este nevoie de echilibru în flora intestinală. Această dietă face exact acest lucru-echilibrează flora intestinală prin privarea microbilor intestinali considerați patogeni de sursa lor de energie, numărul lor scăzând treptat , împreună cu produsele toxice pe care le produc.

Dieta fără gluten şi fără cazeină nu este suficientă deoarece carbohidraţii complecşi nu sunt digeraţi şi hrănesc în continuare bacteriile nocive, alimentând un cerc vicios. S-a observat că înlocuind pâinea şi lactatele cu produse ca orezul, cartofii sau alte tipuri de amidon sau chiar cumpărând produse fără gluten şi fără cazeină din magazine, cu aditivi sau extra zaharuri adăugate, a apărut un declin în evoluţia copiilor sau a persoanelor sub tratament.

Scopul DCSFL este să reducă nivelul de radicali liberi din organism prin reducerea expunerii la poluare, să păstreze doar hrana digerabilă care oferă un număr maxim de nutrienţi pentru gazda umană şi minim pentru microbii nocivi intestinali, şi prin asigurarea că nutrienţii cheie sunt absorbiţi în organism.

Astfel procesul de malabsorbţie încetează, nutriţia se îmbunătăţeşte, celulele primesc mai multă energie iar condiţia sistemului imunitar se îmbunătăţeşte.

Odată cu aceste schimbări apar şi îmbunătăţiri în stabilitatea emoţională, îmbunătăţiri cognitive, de socializare, comunicare, conştientizare. Prin urmare, odată vindecate problemele digestive, se îmbunătăţeşte şi comportamentul.

În această dietă se interzic cu desăvârşire toate alimentele de mai jos.

Toate grânele: cerealele, orezul, porumbul, bulgur, hrişca, mei, amaranth, quinoa-chiar dacă nu e considerată grână are conţinut ridicat de amidon.

Cartoful, cartoful dulce, năutul, soia, fasolea black eyed, fava, garbanzo, sau pinto, rădăcini cu amidon gen cassava, igname sau legume care conţin şi aditivi artificiali.

Dulciurile procesate, zahărul de masă, siropul de porumb, melasa.

Toate lactatele, cu exepția untului clarifiat numit ghee.

Toate mâncărurile procesate, inclusiv produse fără gluten care au aditivi artificiali, conservanţi, coloranţi, produsele în conserve de orice fel, mezelurile, condimentele amestecate cu alte ingrediente cum ar fi tot felul de lianţi, conservanţi, uleiurile de gătit cu aditivi, cum ar fi spray-urile de gătit, uleiul de soia, uleiul de canola, de porumb şi uleiul de struguri, condimente gen mustar, ketchup, maioneză etc care conţin deja gluten, zahăr şi alţi aditivi.

Ștevia, siropul de agave, de arțar, ciocolata, roşcovele şi pudra de cacao.

Mare atenţie să se acorde etichetelor-a se evita produsele care susţin că ar putea fi contaminate cu gluten pentru că au fost ambalate într-o unitate care ambalează şi cereale.

Alimente permise in Dieta Carbohidraților Specifici fără Lactate.

Carnea (proaspată sau congelată dar nu afumată): de peşte de pui, de curcan, de vită, de porc, de miel etc.

Majoritatea legumelor, cu excepţiile enumerate mai sus.

Toate fructele, cu menţiunea că bananele trebuie consumate când sunt foarte coapte, cu puncte negre pe ele (amidonul din banane se transformă în monozaharide în urma procesului de coacere).

Leguminoasele gen fasolea albă, lintea, şi fasolea lima sau cea roşie, cu specificaţia că trebuie ţinute la înmuiat minim 12 ore iar apa schimbată în repetate rânduri pentru că ele conţin în coajă carbohidraţi complecşi care se elimină odată cu procesul de înmuiere.

Toate nucile şi seminţele sau diverse unturi de nuci şi seminţe fără conservanţi.

Lapte de nuci sau lapte de cocos.

Ulei de măsline, de cocos, de avocado, de nuci, ocazional se pot folosi ulei de floarea soarelui şi ulei de susan presate la rece. Uleiul de in este permis în cantităţi limitate.

Ca îndulcitor se poate folosi mierea, atâta timp cât copilul are peste 12 luni şi medicul pediatru este de acord cu asta.

Se pot folosi toate mirodeniile şi condimentele posibile atâta timp cât nu sunt contaminate sau nu au şi alţi ingredienţi sau conservanţi în compoziţie.

Se recomandă consumul de apă şi în cantităţi limitate sucurile de fructe, doar cele 100% naturale, fără zahăr adăugat, preferabil făcute proaspăt, diluate jumătate cu apă.

Vă sugerez să citiți două cărţi extrem de importante în înţelegerea şi aplicarea acestei diete, momentan disponibile doar in limba engleză: “Breaking the Vicious Cycle” de Elaine Gloria Gottschall și cartea lui Pam Ferro pentru tratarea autismului și simptomelor ADHD, “The SCD for Autism and ADHD: A Reference + Dairy-Free Cookbook for the Specific Carbohydrate Diet”.

Aceste cărţi le găsiţi pe Amazon, eu le-am cumparat de pe Amazon UK dar sunt convinsă că la un search pe internet veţi găsi mai multe posibilităţi.

Totodată găsiți aici site-ul original în limba engleză după indicațiile și studiile lui Elaine Gottschall, cu multe informații utile și cu detalii despre alimentele permise și interzise: http://www.breakingtheviciouscycle.info/

Atenție mare la acest site care are în vedere Dieta Carbohidraților Specifici, nu cea fără lactate. Dacă suferiți de autism sau de simptome ADHD este necesar să eliminați complet lactatele. Iar dacă suferiți de boli intestinale grave sau intestine permeabile, lactatele ar trebui adăugate ulterior, nu în faza de implementare.

Mai multe detalii găsiți în cartea mea, “Introducere în Dieta Carbohidraților Specifici fără Lactate”, pe care o puteți accesa aici.

Pentru cei care au nevoie de ajutor în implementarea acestei diete am conceput un program special, cu explicații detailate, înregistrări video, audio, fișe de lucru și nenumărate rețete pentru un meniu cât mai complex și mai variat.

Acest program îl puteți accesa aici.

Sănătate deplină vă doresc și o cale cât mai ușoară spre vindecare!