Această combinaţie de săruri de baie, flori şi ulei esenţial de lavandă este ideală pentru detoxifiere, relaxare şi hrănirea corpului cu minerale esenţiale şi antioxidanţi. Pe lângă toate acestea, efectele aromaterapiei  vor revigora şi vă vor lăsa mintea şi sufletul pline de linişte şi de energie pozitivă.

Pentru aceasta aveţi nevoie de următoarele:

  • 1 cană şi jumătate de sare roz de Himalaya
  • cană de sare de mare pură, netratată
  • 2 linguri flori de lavandă
  • 2 linguri petale de trandafiri
  • 2 linguri petale de galbenele
  • 20 de picături de ulei esenţial de lavandă

Puneţi sarea de Himalaya şi sarea de mare într-un vas de sticlă sau de porţelan. Adăugaţi uleiul esenţial de lavandă şi omogenizaţi bine. Apoi adăugaţi şi florile de lavandă şi petalele de trandafiri şi de gălbenele şi mai amestecaţi puţin cu mâinile. Dacă aveţi intenţia de a pregăti aceste săruri pentru altcineva, atunci folosiţi mănuşi chirurgicale.

Se păstrează într-un recipient închis ermetic, pentru a nu se evapora uleiul de lavandă şi pentru a se îmbina bine toate aromele.