Poate că vă întrebați ce legătură are terapia cranio sacrală cu autismul și de ce ar găsi cineva un astfel de titlu pentru un articol obiectiv.

Aceasta este povestea reală a unei mame eroine și a fetiței sale, poveste pe care am rugat-o să îmi permită să v-o împărtășesc și vouă.

Am cunoscut-o pe Emily prin intermediul internetului, făcând și ea parte dintr-un grup imens de părinți și terapeuți aflați în căutarea alternativelor pentru restaurarea sănătății copiilor lor.

În ziua în care Emily mi-a mărturisit că fiica sa a pierdut definitiv și irevocabil diagnosticul de autism am și rugat-o să se pregătească pentru un interviu pe blog, ca să aflați și voi cum a fost posibil acest lucru.

Mai jos am tradus cuvânt cu cuvânt tot ceea ce mi-a împărtășit ea, exact așa cum a fost scris:

“Copilul vostru poate să prospere în viața sa

Numele meu este Emily A. Francis. Sunt autor, terapeut de masaj clinic cu pregătire specializată în drenaj limfatic manual și terapie decongestionantă combinată, precum și alte domenii de pregătire specializată. Mai mult decât orice acreditare pe care o dețin, totuși, ocup cel mai sacru rol al meu în lume. Sunt o soție și o mamă. Nu este nimic mai mare sau mai important pentru mine în această lume decât familia mea. De aceea, când copilul meu a fost diagnosticat la vârsta de 3 ani cu tulburări de spectru autism, am renunțat la tot ceea ce făceam și am început să lucrez la a-mi recupera copilul.

Când obțineți un astfel de diagnostic, este foarte dificil să aflați care mișcare este mișcarea potrivită. Care doctor este cel mai bun doctor. Care echipă va fi de partea ta pentru copilul tău. Te simți de parcă ai fi pe un câmp de luptă al furnizorilor de asistență medicală care, uneori au și  uneori nu au cel mai bun interes al copilului tău deasupra propriei lor agende. Pentru că nu vreau să întru într-o dezbatere profundă despre vaccinuri, vreau pur și simplu să citez ceea ce mi-a spus pediatrul de dezvoltare când am atins acest subiect: “Nu pot spune că vaccinurile sunt cauzele autismului … dar cu siguranță există o legătură între ele”. Mă voi rezuma pur și simplu în a spune doar acest lucru.

Autismul este un diagnostic de probleme comportamentale. Lipsa anumitor abilități și comportamente sociale sunt marile semne că ceva nu s-a dezvoltat corect în creierul copilului. Nu face contact cu ochii, merge pe degetele de la picioare, se rotește neîncetat, nu vorbește sau nu atinge etapele naturale de dezvoltare.

Factorul declanșator pentru simptomele fiecărui copil variază foarte mult și, prin urmare, nu există orientări stabilite pentru ceea ce determină ca un copil să se comporte într-un fel sau altul. În aproape toate cazurile, indiferent de diagnosticul primit sau de felul în care fiecare copil reacționează sau se comportă, planul de tratament este un plan general pe care fiecare medic și fiecare terapeut îl prescriu.

De multe ori medicamentele sunt o metodă aleasă rapid pentru a trata aceste probleme de comportament. Cealaltă metodă este întotdeauna terapia ABA. Analiza comportamentală aplicată este cea mai veche terapie studiată pentru tratarea autismului. Este o serie de terapii repetitive. Ei sunt răsplătiți dacă fac ceea ce li se spune și sunt pedepsiți dacă nu fac ceea ce li se cere. Ceva le este dat când sunt „buni” și ceva este îndepărtat când nu sunt „buni”.

Noi, pe lângă psihologul pediatru pentru dezvoltare am mers la un pediatru genetic, pentru răspunsuri și evaluări. Doctorul genetic a furnizat o mulțime de teste – dintre care unul a fost testarea pentru mutația genei MTHFR. Această mutație genetică poate fi un factor foarte important pentru a decide dacă sunt recomandate sau nu în continuare vaccinările și alte expuneri toxice. Doctorul a luat o probă de salivă din interiorul obrazului și a efectuat un panou complet de analize cu lista complexă de medicamente pe care copilul meu le putea și nu le putea tolera. Acesta a fost unul dintre cele mai valoroase teste pe care le-am efectuat în această aventură. Iau aceste rezultate cu mine ori de câte ori vedem vreun medic pentru orice fel de test. Mi s-a cerut de către mai mulți medici o copie a rezultatelor ei și m-au întrebat toți cum și unde am găsit un test ca acesta.

Am mers la un nutriționist pentru a testa scaunul și sângele pentru a afla ce fel de alimente declanșează sensibilități deoarece este cunoscut faptul că toți copiii cu autism urmează o dietă mai mult sau mai puțin comună, fără gluten și fără cazeină. Mi s-a spus de către nutriționist că s-a observat faptul că autismul este o boală autoimună care atacă creierul. Toate acestea au costat o avere, dar ne-au oferit o mulțime de informații și am urmat dieta recomandată în totalitate.

Cu toate acestea implementate și cu terapia ABA intensivă, câte  patru ore pe zi, cinci zile pe săptămână, pentru întreaga perioadă de doisprezece luni, fără pauze pentru vacanțe, am înregistrat o îmbunătățire de numai trei luni în primele șase luni de la diagnosticare. A fost atât de dezamăgitor! Înotam în vitamine, suplimente, terapii și încă nu găseam nici o îmbunătățire majoră sau ușurare. Copilul meusuferea de apraxie de vorbire, astfel încât cea mai grea parte a fost întotdeauna ghicitul a ceea ce încerca să ne spună. Zilele în care plângeam păreau că nu vor dispărea niciodată. Frustrarea și dezamăgirea în lipsa de ameliorare era atât de tristă!

În timp ce lucram la cartea pe care urma să o lansez, “Organismul se vindecă: Cum conștientizarea profundă a mușchilor tăi și a conexiunilor lor  emoționale te ajută să te vindeci”,  am fost trimisă în Florida de Sud, în West Palm Beach, până la Institutul Upledger pentru terapia cranioacrală. Am auzit de ea și am avut chiar și un prieten care a urmat un  tratament, dar nu aveam idee că acest interviu pentru cartea mea îmi va schimba întreaga viață. Se pare că acest institut se specializează în tulburările de spectru autist, ADD / ADHD, integrarea senzorială și tulburările de procesare senzorială. Copiii și familiile lor zboară aici din întreaga lume pentru acest tratament.

Am început să vedem și noi un terapeut local și în doar două săptămâni de la prima sesiune cu terapeutul nostru, copilul meu a început să vorbească! Și-a pierdut diagnosticul de apraxie de vorbire și mi-a spus o frază completă: “Mama, vreau ca cizmele să iasă afară”. Am căzut în genunchi mulțumind lui Dumnezeu!  Și în  următoarele șase luni, continuând cu programul nostru rigid de dietă și terapie, dar adăugând  terapia craniosacrală la fiecare două până la trei săptămâni progresul său de dezvoltare în acest interval a fost de paisprezece luni de dezvoltare redobândite într-o perioadă de șase luni.

În această imagine puteți vedea în graficul din partea dreaptă evoluția fetiței după implementarea terapiei craniosacrale

Acest lucru a schimbat totul pentru noi! A început să vorbească puțin și să se comporte cu mai multă empatie față de ea însăși și față de alții. Atât de mult încât după șase luni am retras-o din acea școală ABA și am înscris-o într-o grădiniță tipică cu copii de vârsta sa.

Privind înapoi la perioada de terapia intensă ABA, am sentimente foarte amestecate cu privire la ceea ce mi-am pus copilul meu să facă. Copilul meu a iubit-o la început și terapeuții au fost minunați cu ea. Însă când a încetat să o iubească și în schimb a devenit isterică de fiecare dată când mergeam acolo, a trebuit să luăm o altă decizie. Nu a fost complet verbală la acea vreme și a trebuit să fiu foarte conștientă de faptul că o altă mamă mi-a arătat: “comportamentul este comunicarea”. Copilul meu mi-a spus că nu se mai simțea în siguranță în acel loc și mi-a luat câteva săptămâni să o ascult cu adevărat. În cele din urmă am luat decizia de a o retrage de acolo și sunt atât de recunoscătoare că i-am ascultat și i-am onorat cererea. Luarea acestei decizii a fost foarte dificilă și extrem de plină de satisfacții, deoarece a dus-o la un nivel complet diferit în evoluția ei.

În mai puțin de un an de la ultima evaluare cu pediatrul nostru pentru dezvoltare, ea nu mai îndeplinește criteriile pentru diagnosticarea spectrului de autism, iar medicul a îndepărtat oficial diagnosticul complet. Medicul s-a uitat la mine și a spus: “Acest lucru se întâmplă rar sau niciodată. Trebuie să acceptați  minunea și să știți că tot ceea ce faceți cu copilul funcționează. ”

Dar nu este un miracol! Este terapie craniosacrală și este fondată în știința creierului stâng! Dar nu este una dintre terapiile de baza pe care medicii de școală veche o menționează vreodată. Doctorul Upledger a prezentat această lucrare la Congres în anii 1990. El a fost pe coperta din față a revistei Time cu mulți ani în urmă pentru că a fondat această lucrare. Această lucrare se bazează pe opt ani de cercetare medicală de la Universitatea din Michigan, care o sprijină îin totalitate. Și totuși încă nu este cunoscută nici de departe așa cum trebuie să fie. Aș fi sărit peste toată această terapie rigidă și aș fi mers direct la asta dacă aș fi știut de ea. Era ca și cum aș fi privit creierul copilului meu deschizându-se că o floare de lotus. Fiecare sesiune pe care efectuat-o a determinat-o să facă un salt uriaș într-o etapă de dezvoltare .

Hannah, după pierderea diagnosticului de autism

Încă mai mergem o dată pe lună la terapie craniosacrală și fac și eu cursul complet, astfel încât să pot prelua și tratamentele fiicei mele.

În urma acestui miracol, am descoperit un tratament naturopat numit tehnica de eliminare a alergiilor NAET Nambudripad și acest lucru ne-a eliminat toate sensibilitățile alimentare! Cu aceste două terapii, terapia craniosacrala și NAET ne-am primit literalmente viața noastră deplină înapoi. Copilul meu merge la o grădiniță obișnuită și trăiește la maxim, nu mai urmează dietă intensă și nu mai are nevoie de terapie intensă. Este fericită și este o fată bună. Ea a dezvoltat o compasiune frumoasă și empatie. Și în timp ce cred că mediul joacă un rol enorm în creșterea și în vindecarea copilului nostru, există componente genetice relevante și trebuie să găsim cea mai bună cale de a interveni și de a ajuta reconectarea din creierul copilului nostru. Doar pentru că aceste terapii au funcționat pentru mine, nu pot garanta că vor recupera și copilul vostru, dar pot promite o îmbunătățire.

Cred că toți copiii noștri se pot vindeca în mod incredibil. De asemenea, cred că cu cât îi puteți trata de mici, cu atât veți obține rezultate mai bune și mai rapide. De asemenea, cred cu inima și sufletul că Dumnezeu m-a condus la clinica Upledger și la NAET. Cred că dacă alți oameni ar ști că există speranță pentru copiii noștri și ei ar începe să părăsească drumul bătut și să găsească alte modalități de a vindeca mai degrabă decât de a menține și de a face terapii care nu pretind că recuperează sau că vindecă ceva cu adevărat. Corpul energetic al copilului dumneavoastră este extrem de sensibil și în acel corp de energie puteți găsi vindecare adevărată și autentică. Aici trăiește magia. Nu vă fie frică să intrați în acea zonă magică, să vă ajutați și să vă vindecați copiii din acel loc.

Pentru a căuta un terapeut în apropierea dvs., vă rog să intrați pe site-urile de mai jos. De asemenea, vă rog să rețineți că sunteți în căutarea unui terapeut care are pregătire la nivel pediatric. Nu vă mulțumiți cu nimic mai puțin și cereți-le aceste acreditări.

Este speranța mea sinceră că fiecare dintre voi care are copii care necesită vindecare va cauta și va găsi tot ce este mai bun pentru a putea oferi ajutorul necesar copiilor. Vă rog să verificați intervențiile biomedicale, cele energetice și terapeutice, precum și orice terapii tradiționale de care copilul vostru are nevoie. Există speranță acolo și aceasta există pentru fiecare din voi.

În dragoste și recunoștință,

Emily A. Francis

Pentru a găsi un terapeut pe plan internațional pentru terapie craniosacrală intrați aici, pentru România intrați aici si întrebați la contact dacă există în zona dumneavoastră un terapeut acreditat în pediatrie, iar pentru NAET aici.

Vă rog să nu ezitați să mă contactați!”

Cartea lui Emily o puteți găsi și aici, momentan doar în limba engleză.

Emily a apărut la emisiuni de televiziune și radio, printre care Focus Atlanta (de două ori), Atlanta Business Radio, Spectacolul Greg Mantell, KTLR Oklahoma, Canalul de radio Lime cu Neale Donald Walsch și Spectacolul Chelsea Krost. De asemenea, a fost prezentată de proiectul Get Inspired, seria de experimente Healing with Experts, Viața Mea Super Minunată și Rețeaua de Educație Totală. Ea a publicat un articol de presă în Fitness Magazine pentru Stretch Terapie. Emily a făcut parte dintr-un articol din decembrie anul trecut în revista Fit Pregnancy . A publicat  mai mult de un articol în revista Les Nouvelles Esthetiques and Spa și a fost publicată în revista națională Massage Magazine. Recent, a făcut parte dintr-un articol pentru linia de sănătate a băncilor de sânge din cordonul ombilical.

Emily a ținut cursuri de masaj, anxietate și alte teme de sănătate pentru publicul larg și mic, vorbind la Grupul de sprijin pentru cancerul ovarian din Georgia, Asociația de oncologie pentru ginecologie din sud-est și la personalul din spitale și grupurile de studenți (Georgia State University)din regiunea Atlanta. A vorbit pentru audiențe la Spitalul Northside din Atlanta, la Spitalul Sf. Iosif și la Centrul Medical Dekalb și este invitată ca profesor la școala de masaj din Georgia.