Conferinta

2018

În anul 2018 am organizat prima Conferință Internațională de Cercetare și Tratare a Autismului prin Metode Biomedicale

Pentru prima dată în România a avut loc un eveniment de care au beneficiat atât însoțitorii persoanelor care suferă de autism cât și medici, terapeuți și alte cadre medicale. Această conferință își propune informarea asupra celor mai recente studii științifice și a celor mai benefice protocoale de tratarea a autismului prin metode biomedicale.

Invitații acestei conferințe sunt oameni de renume mondial, cu experiență îndelungată în domeniu, care au reușit performanțe remarcabile și care au îmbunătățit viața a mii de familii din întreaga lume.

Ce spun participanții despre această conferință

“Felicitari Daniela Man pentru organizarea Primei conferinte de cercetare si tratare a autismului prin metode biomedicale! Jos palaria pentru o mamica model care ne inspira in fiecare zi sa continuam lupta pentru recuperarea copiilor nostri. Am aflat informatii pretioase, am vorbit cu mamici care si-au recuperat copiii si carora li s-a luat diagnosticul. Am pus intrebari unui copil de 14 ani recuperat… ceea ce ne-a emotionat pana la lacrimi. Ce sa mai adaug, cuvintele sunt prea mici sa-mi exprim multumirea si fericirea Daniela… ma rog pentru tine si pentru familia ta, esti un om MINUNAT!!! Sa fie intr-un ceas bun si sa avem cat mai multi copii recuperati si la noi in Romania! Doamne ajuta!!!”

“Incredibila experienta pe care nu o vom uita niciodata! Spun eu parinte care am participat la aceasta conferinta fara a avea copil cu autism! Extraordinar cate sanse au acesti copii si ce putin ( deloc?) fac cei care ar trebui sa faca… inca sunt in stare de soc fara sa exagerez deloc! Faceti public tot ce a fost acolo sa vada toti cei care erau obligati moral macar sa fie acolo! Jos palaria !”

“Am așteptat conferința aceasta ca pe Sf Duh si pot sa zic ca informațiile pe care le-am primit sunt aur pt mine. Crema doctorilor care lucrează in aceasta zona a autismului a fost in fata mea si am avut onoarea sa vorbesc cu ei. E un vis indeplinit! Mulțumim Daniela si doctorilor pt inițiativa si pentru cercetările făcute in domeniul autismului. Sunteti deschizători de drumuri!”

“Daniela ….doamna Daniela, inger de om Daniela, nici nu mai stiu cum sa te numesc. Cum poti face atatea? de ieri doar la ce am vazut si auzit acolo ma gandesc. Nu credeam ca voi avea ocazia sa intalnesc asemenea oameni in viata mea si mai ales pe tine. Esti extraordinara si ca om si ca tot. Felicitari si sa iti dea Dumnezeu inzecit inapoi. Multumim din suflet si felicitari pentru tot ceea ce faceti!”

“Wow nu am cuvinte sa exprim ceea ce am trăit in cele 2 zile magice!!!! A fost extraordinar! Iti mulțumim ție si echipei tale, fantasticilor doctori care mi-au redat speranța mie si sunt sigura ca tuturor celor prezenți!!! Iti multumesc si tot odată te rog sa nu te oprește niciodată din a ne ajuta, avem nevoie foarte mare …. “

“Multumim pt tot ce ai reusit sa faci pt Noi si pt copii noștri! Dumnezeu sa te binecuvânteze!”

“Daniela este un pionier al abordării biomedicale a autismului in România, și poate nu pentru ca este prima persoana care susține acest lucru, dar cu siguranța este prima persona care și-a asumat riscul și a ieșit la înaintare cu o abordare încă puțin cunoscuta in România, dar care in alte tari civilizate are deja multe reușite. Paradigma, cum ca autismul nu se poate recupera a fost desființată in cadrul conferinței. Știu ca la baza acestui eveniment excepțional, a stat multă munca și dăruire. Vreau sa ii mulțumesc pentru ce ne-a oferit noua parintilor, și anume speranta. Și cum informația este aur, Daniela ne-a făcut pe noi, toți cei din sala, mai bogați pentru mult timp de acum înainte. Ne-a dat sansa sa credem in proprii nostri copii. Conferința a fost rețeta completa a recuperării unui copil din autism.”

“Daniela Man, te știu de când problema ta cu Alex ți-a creat un mare dezechilibru în viață.Atunci am văzut în tine un om nenorocos care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă cu el, cu Alex , cu toată familia voastră. Am încercat să stau alături de tine cu vorbe bune și cu mici contribuții. Mă hrăneam din energia ta de a invinge. Ce am văzut în zilele Conferinței a fost o mulțime de oameni cu probleme, cu fețele pline de speranța că vor putea împărtăși frământările lor, vor putea găsi o soluție adecvată situației în care se află dar în același timp am văzut oameni de știință din toată lumea veniți să împărtășească descoperirile lor în domeniu, pentru a ajuta. Și peste toți TU, o învingătoare alături de Alex. Eu cred că ai fost “aleasă” pentru asta, chiar dacă prețul plătit a fost mare.O parte a Lumii va fi salvată. De tine OM bun, ce a luptat și știe cum să dea mai departe. Mulțumim că exiști!”

“Conferința la care toată România ar fi trebuit sa participe! “

“Sunt onorată că am avut oportunitatea de a participa la conferintă în calitate de voluntar. A fost o experientă inedită și am apreciat în mod deosebit modul în care a fost organizată conferința. Sper să mi se ofere această ocazie din nou. Felicitări, Daniela!”

“Dr Dario , alt om de o modestie rară in condițiile in care e cercetător, chimist tot ce vrei! Mulțumim pentru ca ați împărtășit cu noi descoperirile dvs.”

“Conferința a fost extraordinara! Știință, metode, soluții, rezultate si copii recuperați! Dap, cocktail bun pt părinți ca mine!”

“Felicitări pentru organizarea high-level a acestei conferințe . A fost un eveniment cu care nu ne întâlnim în fiecare zi. Informațiile la care am avut acces sunt extrem de folositoare și prețioase. Te felicit din tot sufletul!”

“Daniela ai fost și ești îngerul nostru! A fost superb! Mulțumim pentru toate informațiile și pentru toate eforturile pe care le faci pentru a schimba ceva pentru copiii noștri! Te iubim!”

Galerie poze

Conferinta 2018

Programul conferinței 2018

Sâmbătă, 24 martie

9.00-9.30 Primirea invitaților

9.30-10.00 Introducere

10.00 Doctor Dario Siniscalco

Modificări moleculare și celulare in autism: alterări ale circuitelor sistem imunitar-intestin-creier.

11.30-12.30 Daniela Man

Dieta Carbohidraților Specifici fără Lactate în tratarea autismului

12.30-13.15 Doctorul Nicola Antonucci

Autismul ca inflamația creierului: ultimele noutăți in tratarea autismului.

13.15-14.30 Doctorul Nicola Antonucci

Autismul ca boală a mediului: Noi perspective pentru terapie

14.30-15.30 Pauza de masă

15.30-16.30 Doctorul Heinz Reinwald

Soluții avansate în tratarea autismului: Protocolul Rerum®

16.30-17.30 Doctorul Marco Ruggiero

Dilatarea Relativă a Timpului și Împletirea Quantică Biologică în relație cu Autismul

17.30-18.30 Doctorul William Shaw

Disbioza si mucegaiul, cauze ale autismului

18.30-20.00 Sesiune de întrebări și răspunsuri.

Descarca lista speakeri

Duminică, 25 martie

9.00-9.30 Primirea invitaților

9.30-10.30 Doctorul William Shaw

Compuși chimici toxici nemetalici în autism

10.30-11.30 Doctorul William Shaw

Sensibilitățile alimentare, în special la grâu și lapte, cauze ale autismului

11.30-12.30 Doctorul Heinz Reinwald

Dieta Ketogenică simplificată- restaurarea ecosistemului intestinal al copilului și păstrarea echilibrului acestuia

12.30-13.45 Doctor Haldor Holesch

Metode biofizice pentru tratarea alergiilor alimentare, a sensibilităților alimentare și pentru detoxifierea organismului (de substanțe chimice, metale grele, etc.)

13.45-14.30 Pauza de masă

14.30-15.30 Doctorul William Shaw

Colesterolul și deficitul de litiu, cauze ale autismului.

15.30-16.30 Brad Mullens

Tratarea autismului prin depășirea slăbiciunilor genetice

16.30-17.30 Doctor Usman Singh

Infecții cronice: PANDAS/PANS și conexiunea creier intestine

17.30-18.30

Sesiune de întrebări și răspunsuri. Testimoniale ale părinților care au recuperat copiii din autism cu pierderea definitivă a diagnosticului.

18.30-20.00

Sesiune de întrebări și răspunsuri. Discuții particulare cu invitații conferinței la o cafea sau la un ceai.

Daniela Man este autor de carte, blogger, terapeut autorizat de terapii complementare, nutriție, diete, stil de viață, membru al Uniunii Practicienilor de Medicină Complementară și Alternativă din România şi nutriționist specializat în Dieta Carbohidraților Specifici După diagnosticarea cu autism a băiețelului său, Daniela și-a dedicat tot timpul studiind metode alternative de tratament și a reușit performanța de a-și ajuta propriul copil să depășească starea sa gravă de sănătate și să își redobândească limbajul prin implemenatarea acestei diete specifice și prin diferite terapii complementare. Pe lângă rezultatele extraordinare obținute cu propriul său copil, Daniela a adus rezultate minunate în viața multor persoane, rezultate pe care le puteti citi pe blogul său personal www.acasaladaniela.ro și azi consiliază mame din lumea întreagă. A publicat o carte de implementare a Dietei Carbohidraților Specifici care conține, pe lângă explicațiile științifice aplicații practice și reţete create special pentru copiii diagnosticaţi cu TSA dar și pentru cei care suferă de diverse boli autoimune și sprijină deja multe familii în lupta lor pentru o viaţă decentă. Din octombrie 2016 Daniela a început colaborarea cu doctorul Kendal Stewart, specialist cu renume mondial în biochimie, neuroimunologie și neuro-otologie, fondator al NeuroSensory Centers of America, Inc. (NSCA). Totodată, Daniela a înfiinţat asociaţia Generația Salvată prin intermediul căreia îşi doreşte să adune pârghiile necesare familiilor care au nevoie de sprijin în lupta lor cu efectele tulburărilor din spectrul autist.
Daniela Man
Doctorul Marco Ruggiero s-a născut în 1956 la Florenţa, Italia. A absolvit Facultatea de Medicină în 1980. Are un doctorat în biologie moleculară și o specializare în diagnostic radiologic. A fost înrolat în armată ca medic. În perioada 1984-1986 a lucrat la Laboratorul de Biologie Celulară și Moleculară din Burroughs Wellcome Co, unde a publicat o lucrare în PNAS sponsorizată de laureatul premiului Nobel Sir John Vane. A lucrat la Institutul Național al Cancerului din cadrul Institutului Național de Sănătate din Bethesda, MD, unde a efectuat cercetări privind oncogenele și transducția semnalului. S-a întors în Italia ca profesor de biologie moleculară la Universitatea din Florența unde a rămas până când s-a pensionat în 2014. În 2015 s-a mutat în Arizona. Împreună cu soția sa, Dr. Stefania Pacini, este inventatorul iaurtului probiotic „Bravo” și al derivatelor sale. Marco Ruggiero a inventat „Rerum”, un factor puternic, non-proteic de activare macrofagă (MAF), și a creat protocolul Ruggiero-Klinghardt. În 2017, Marco Ruggiero a elaborat o metodă pentru a îmbunătăți eficacitatea vaccinurilor ADN și a avut în vedere conceptele de dilatare temporală relativistă și împletirea cuantică biologică în ceea ce privește cancerul, autismul și afecțiunile cronice. Potrivit unei lucrări publicate în 2017, „când vom încetini trecerea timpului la nivelul ADN-ului, tot ce are legătură cu medicamentele va fi revoluționat. Celulele vor avea timp să repare daunele la genom și epigenom, bolile vor fi vindecate din interior înainte de a se manifesta, iar oamenii vor avea dreptul să trăiască fără să îmbătrânească”(J Neurol Stroke, 2017 7 (7): 00263. DOI: 10.15406 / jnsk.2017.07.00263).
Doctorul Marco Ruggiero
Doctorul Haldor Holesch este un specialist in medicina biofizica si a dezvoltat un sistem de diagnosticare biofizica non invaziva, bazat pe principii integrative. Pe baza teoriei dr-lui Raymond Royal Rife, conform caruia fiecare celula are propria frecventa vibrationala, unica, dr. Haldor Holesch a imbunatatit metoda non invaziva prin care se abordeaza direct cauza manifestarilor bolii si nu actioneaza doar la nivel de simptom. Identificarea dezechilibrelor,a disfunctiilor aparute in organism si a cauzelor bolilor, se realizeaza prin depistarea unor frecvente ale tesutului / sistemului uman afectat de boala, ale agentilor patogeni (bacterii, virusi), intoxicatiilor, alergiilor si intolerantelor alimentare, dar si prin depistarea frecventelor asociate celulelor sanatoase. Dr. Haldor Holesch a completat softul initial al aparatului de diagnosticare, in peste 27 de ani de experienta, cu peste 30.000 de valori ale frecventelor care sunt testate individual prin Evaluarea biofizica manuala, si imbunatateste in permanenta aceasta baza de date. Este profesorul coordonator al echipei de specialisti a Centrului de sanatate si medicina integrativa Transilvania Healing Centre, în cadrul caruia, sub indrumarea sa activa, se practica aceasta metoda completa de evaluare biofizica.
Dr. Haldor Holesch
Brad Mullens este Manager de Clienți și Trainer Corporativ pentru Genomix Nutrition. El îl asistă pe doctorul Kendal Stewart în clinică și organizează toate sesiunile de pregătire pentru toți furnizorii de testare genetică din întreaga lume. Brad este căsătorit, are patru copii și locuiește în Austin, Texas.
Brad Mullens
Doctorul William Shaw a primit titlul de doctor în biochimie și fiziologie umană de la Universitatea de Medicină din Carolina de Sud și este acreditat în chimie clinică și toxicologie. Dr. Shaw a condus departamente de mari dimensiuni de endocrinologie, biochimie nutrițională, toxicologie și imunologie în cadrul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) și Laboratoarele Smith Kline. În calitate de director al Laboratorului Great Plains, Inc. din Lenexa, Kansas, s-a specializat în furnizarea de instrumente de diagnostic și tratament pentru tulburările de sănătate mintală, tulburările mitocondriale, bolile neurologice, problemele cronice de sănătate și bolile imune.
Doctorul William Shaw
Doctorul Heinz Reinwald este un specialist cu experiență în medicina alternativă și și-a dezvoltat propriul program metabolic. Este directorul general al societății de asistență medicală dr. Reinwald, conduce o clinică în Nürnberg, Germania, și este autorul a numeroase cărți și articole, precum și fondatorul și directorul academiei Dr. Reinwald & Partner pentru cercetare, congrese și formare în terapii noi, în special cancer și tulburări neurologice. De asemenea, lucrează ca conferenţiar internațional cu privire la toate aspectele pe teme de sănătate și nutriție ca tratament adjuvant pentru bolile cronice. Orientarea practicii profesionale și a cercetării sale se referă în primul rând la terapia biologică anti-tumorală, tulburările neurologice cum ar fi TSA și DA și imunoterapia, precum și aspecte din medicina nutrițională.
Doctor Heinz Reinwald
Doctorul Dario Siniscalco este biochimist în cadrul Departamentului de Medicină Experimentală al Universității din Campania, Italia. A absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universității din Napoli „Federico II” în anul 2000 și a obținut titlul de doctor în Științe Farmacologice de la Universitatea din Napoli în anul 2004. A finalizat bursa în domeniul neuropatologiei la Universitatea din Alabama, Birmingham, Statele Unite ale Americii, înainte de a se alătura echipei Universității din Napoli în 2006. Este membru al următoarelor societăți științifice: Ordinul Chimiştilor din Campania, Consiliul Național de Chimie, Cercetarea celulelor stem, Italia, Asociația Internațională de Neurorestauratologie, Asociația Europeană pentru Științele Chimice și Moleculare, Societatea Italiană de Farmacologie, Grupul de Cercetare a Morții Celulare – Universitatea din Alabama, Birmingham, Statele Unite ale Americii. În anul 2010 a înființat în colaborare cu dr. Nicola Antonucci un grup de cercetare pentru studiul modificărilor celulare și moleculare în tulburările de spectru autist. Autor sau coautor a 80 de lucrări științifice evaluate inter pares și 10 capitole de carte. Lucrările sale au fost până în prezent de 1734 de ori (h-index 26). A prezentat 95 de comunicări / rezumate la conferințe naționale și internaționale. Este membru al consiliului redacțional și recenzor la peste 40 de reviste internaționale. Principalele sale interese de cercetare: expresia genelor și reglarea moleculară în tulburările de spectru autist; utilizarea celulelor stem ca instrument terapeutic în autism; rolul activării macrofagului în autism. Alte interese de cercetare: terapia cu celule stem pentru recuperarea neuronală; studierea apoptozei neuronale. Rolul familiei bcl-2, al caspazelor și al genelor regulatoare al ciclului celular. A fost numit în funcția de redactor-șef al revistei internaționale cu evaluare inter pares Autism OpenAccess, grupul Omics. Lista completă a publicațiilor este disponibilă aici: http://orcid.org/0000-0002-3779-2596
Dr.-Dario-Siniscalco
Doctorul Nicola Antonucci a obținut o specializare în psihiatrie la Universitatea din Bari, Italia în 2005. Fiica lui a fost diagnosticată cu o tulburare de spectru autist (TSA) în 2006. Acesta a fost momentul când și-a început pregătirea în domeniul tratamentului biomedical pentru TSA, utilizând sprijinul și îndrumarea Institutului de Cercetare a Autismului din San Diego. În prezent, este director al „Centrului Biomedical pentru Cercetarea și Tratamentul Autismului” din Italia și deține mai multe clinici în diverse locații din Europa. În 2010, a colaborat cu Dr. Dario Siniscalco (Universitatea din Napoli) și împreună au înființat un grup de cercetare pentru studierea modificărilor moleculare și celulare în TSA. Acest grup desfășoară în prezent mai multe studii de cercetare privind tratamentele avansate pentru TSA, în colaborare cu cercetătorii americani și europeni. Au publicat mai multe lucrări pe această temă în reviste internaționale evaluate inter pares.
Dr. Nicola Antonucci
Dr. Usman Singh este directorul Centrului Medical True Health din Naperville, Illinois şi proprietar al Farmaciei Pure Compounding. Utilizează de mai bine de 15 ani intervenții medicale integrative bazate pe dovezi pentru a ajuta copiii diagnosticați cu ADD, autism, alergii, probleme gastrointestinale și tulburări asociate. A efectuat cercetări care implică dezechilibre de cupru / zinc, disfuncții de metalotioneină, infecții legate de biofilm, vitamina D în timpul sarcinii și terapie cu oxigen hiperbaric. Activează în comitetul executiv al Societăţii de Autism din Illinois, precum și în consiliul consultativ științific pentru Generation Rescue și TACA. Face voluntariat pentru MAPs (Academia Medicală pentru Nevoi Speciale Pediatrice).
Dr. Usman Singh

Dacă doriți să vă implicați în acest eveniment, scrieți-ne un email la contact@acasaladaniela.ro

Mulțumim sponsorilor:

Mulțumim sponsorilor: