Pierderea nu este niciodată ușoară, indiferent de formă-poate fi un divorț, pierderea unei persoane dragi sau chiar a unei slujbe, a unei case, a sănătății, sau a unui mod de viață.

În zilele acestea, mai ales de la pandemie încoace, pierderea este ceva cu care ne obișnuim. Nu cred că mai cunosc persoane în jur care să nu fi pierdut măcar un prieten, părinte sau pe cineva drag în ultimii doi ani.

În urmă cu câteva zile, l-am pierdut pe tatăl meu. Sufletul său a trecut Dincolo pe 15 noiembrie, prima zi de Post, prima zi în care Cerurile s-au deschis. A trecut natural, fără un motiv anume, ușor și frumos, înconjurat de oameni iubitori, așa cum mi-am dorit întotdeauna pentru el.

Deși m-am bucurat pentru darul său, am jelit lipsa mea și încă las timp de jale.

Cred cu adevărat că Sufletul este Veșnic și că poate cea mai eliberatoare experiență este despărțirea de trup și întoarcerea la Sursă, la Dumnezeul care l-a creat și din care face parte.

Pierderea nu este a celor care pleacă, ci a celor care rămân. Sufletul nostru plânge, pentru că viața nu va mai fi niciodată la fel.

Și deși lumea merge înainte, uneori neobosită și rece, lumea celui care suferă pierderea pare că stă pe loc.

În cartea sa, “Despre moarte și despre a muri” scrisă de psihiatrul elvețian-american, Elisabeth Kübler-Ross, în 1969, ea menționează cele 5 etape ale suferinței, la care au mai fost adăugate ulterior 2 etape de către alți experți. Fiecare dintre noi va trece inevitabil prin aceste etape, ușor diferit, în funcție de pierderea suferită și în funcție de modul în care a apărut această pierdere-dacă a fost cumva așteptată, dacă a fost bruscă și neașteptată etc.

Prima etapă, șocul și negarea

În această prima etapă, emoțiile sunt de obicei cele mai profunde, parcă nu îți vine să crezi, parcă se derulează viața altcuiva în fața ochilor tăi. Unele persoane se simt complet amorțite și detașate, fără reacții aparențe, altele pot avea chiar simptome fizice de greață, tulburări de somn, lipsa poftei de mâncare și chiar palpitații la inimă.

A două etapă este cea de durere și vină

Odată ce șocul începe să se disipeze, începi să percepi durerea. Uneori durerea este atât de mare încât poți simți că nu-i faci față. Apare starea de vină în care începi să te gândeșți la toate lucrurile pe care ar fi trebuit să le faci, să le zici, dacă ar fi fost ceva ce ai fi putut face să împiedici această pierdere. Uneori vina nu are nici o logică și uneori poate fi fondată pe situații în care poate că nu ai reușit să te împaci cu persoana care a plecat din viața ta. Pot apărea regrete copleșitoare. Ceea ce este important de reținut este faptul că toate aceste stări fac parte din procesul de doliu și de vindecare în urma pierderii.

A treia etapă, furia și negocierea

Este perfect normal și natural să ne dorim să negociem, să ne dorim să amânăm momentul plecării celor dragi de lângă noi, să ne dorim un alt fel de sfârșit chiar, pentru sufletele lor. Totodată, este normal să apară sentimente de furie în unele cazuri, uneori îndreptate către persoane care poate au contribuit cu voie sau fără de voie la pierderea suferită (cum ar fi cazul unei erori medicale, un șofer beat care cauzează un accident etc.) sau chiar furie îndreptată către Dumnezeu sau către o altă autoritate care nu a împiedicat această pierdere.

A patra etapă, depresia și singurătatea

Realitatea pierderii poate fi simțită mai mult în această etapă, deoarece încercările de a negocia mai mult timp cu persoana dragă au eșuat. Retragerea față de ceilalți pentru a face față sentimentelor de durere este ceva obișnuit în această etapă. Este important de înțeles că și această etapă face parte din procesul de vindecare, și va trece și ea, la un moment dat.

A cincea etapă, în care începi să ieși din starea de doliu sau de jale

Uneori această etapă apare atât de subtil încât poate nici nu realizezi când începe cu adevărat. Dar observi că treptat simți mai puțină durere, poate mai puțină tristețe și începi să fi din ce în ce mai bine.

A șasea etapă, de reconstrucție și de a trece peste pierderea suferită

În această etapă simți că începi să preiei din nou controlul asupra propriei vieți și începi să depășești starea de durere.

A șaptea etapă este acceptarea și speranța

Acceptarea unei pierderi nu înseamnă că pur și simplu „treci peste ea” ci înseamnă că poți să accepți o nouă normalitate în viața ta și poți să recunoști pierderea și să o privești cu alți ochi. În loc să te simți copleșită de momente de tristețe sau de regrete, vei avea capacitatea de a reflecta asupra momentelor bune și fericite dinainte de pierderea suferită.

Toate aceste etape sunt momente importante și fac parte din procesul de suferință și de vindecare a sufletului în urma pierderii dar asta nu înseamnă că trebuie să trecem prin ele fără sprijin.

În primul rând, în aceste momente, înconjoară-te de oameni care simți că te susțin cu adevărat, fără judecată. Cere ajutor dacă simți că ai nevoie și ai mare grijă de tine și de corpul tău fizic.

Deși este probabil că nu ai poftă de mâncare, uneori o supă reconfortantă, un smoothie plin de vitamine și chiar câteva remedii florale Bach sau remedii homeopate, cum este Ignatia CH200, sunt foarte indicate.

La fel ceaiurile, cum ar fi cel de tei, de mușețel, de busuioc sfânt, trandafir, lavandă, valeriană sau gălbenele, băile cu săruri florale și chiar un masaj relaxant cu uleiuri esențiale sunt de mare ajutor.

Fii blândă cu ține însăți, nu te judeca și ia-ți timp pentru tine. Eu momentan am luat o întreagă săptămâna liberă, în care am decis să nu fac nimic decât să petrec timp în natură, aproape de mare. Asta mă ajută pe mine cel mai mult.

Natura în sine are o vibrație energetică înaltă și cu cât stăm mai aproape de ea, cu atât tindem să ne echilibrăm mai ușor.

Găsește moduri în care să îți onorezi pierderea. Dacă treci printr-un divorț, fii recunoscătoare pentru momentele frumoase și pentru faptul că ai devenit o persoană care nu mai rezonează cu acea căsnicie.

Dacă ai pierdut o persoană dragă care a plecat la Ceruri, onoreaz-o în moduri care întruchipează spiritul, cultura, viața și pasiunile sale. Ar putea fi orice: să creezi ceva în cinstea sa, poate fi o rețetă nouă, o pictură, poți să plantezi un copac, să dai o masă îmbelșugată în amintirea sa, sau să vizitezi o parte a lumii pe care a visat mereu să o vadă.

Orice simți că te ajută sau că este potrivit situației tale este binevenit. Fiecare dintre noi vom trece prin aceste momente în mod diferit.

Ceea ce rămâne cu adevărat important este amintirea și recunoștința pentru rolul pe care această etapă l-a avut și îl are în continuare în viețile noastre.