60357382_1078492209006156_1501807951533309952_n
Când crezi că poți…dar obosești

Data

Știi cum se spune că nu poți turna dintr-o cană goală…ei da, am ajuns să simt asta pe pielea mea…

Poate că ai observat și tu că de la ultima conferință organizată de mine la Cluj am început să apar mai rar pe rețelele de socializare, am cam renunțat la consultații și nu am mai anunțat nici un proiect nou.

Adevărul este că am obosit…și am obosit fără să îmi dau seama de asta.

Am început în schimb să mă simt ușor slăbită, ușor amețită, ușor copleșită…

Bineînțeles că în prima fază m-am gândit că poate e ceva biologic, așa că am am apelat la medicul meu, am urmat o lista amănunțită de analize și am descoperit că totul este în regulă…aparent. Dar eu nu am orice fel de medic, ci un medic de excepție. Care mi-a explicat foarte calm că sunt pur și simplu epuizată!

Și care mi-a mai pus o întrebare la care nu am avut răspuns: “când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru ține?”

Oh, da…această întrebare m-a lăsat fără răspuns pentru că sincer, nu doar că nu am reușit să îmi amintesc o dată sau un lucru specific dar am realizat că era ceva la care nici nu mă gândisem și căruia nu i-am acordat importanță.

Cine are timp să se gândească la micile plăceri când copilul său este în suferință?

Sau când copii altora sunt în suferință?

Cine are un buget pentru propriul sine când împarți banii între diverse terapii și protocoale? Cine are suflet de mamă și își rupe din puținul timp liber pentru propriile nevoi?

Da, mi s-a părut un gest egoist. Însă am învățat că nu este chiar așa…

Dacă ai fost vreodată cu avionul, înainte de decolare ți se explică ce ai de făcut în cazul în care ar apărea vreo problemă. Și ți se spune foarte clar că în cazul în care este necesar să foloseșți masca de oxigen să o pui prima dată pe fața ta și doar după aceea să oferi ajutor celui de lângă ține, chiar dacă ar fi vorba despre propriul copil.

Și motivul este faptul că dacă tu nu poți să rămâi puternică și vigilentă, nu poți ajuta pe nimeni.

Așa că am realizat că sunt egoistă. Sunt egoistă pentru că NU sunt atentă la nevoile mele personale, nu dorm destul, poate că nu mănânc în liniște, nu îmi ascult sufletul întotdeauna. De fapt, nu îl ascult mai deloc. Nu ascult ce îmi cere, ce-i face plăcere, nu mă interesează ce-i lipsește…în schimb îi dau din plin grijile tuturor. Și sunt multe griji, multe întrebări, multe cerințe. Și toate acestea, în timp se adună și te doboară dacă nu le gestionezi și nu le distribui și altora.

Așa că am decis să nu mai fiu egoistă, să nu încerc să fiu super erou și să încep să fiu atentă la tot ceea îmi șoptea inima de o vreme. Am început cu pași mici să fac schimbări. Am început să fiu atentă la corpul meu, la cum mă simt în diferite situații, la ce mesaje îmi transmite prin diverse emoții. Am început să mă cunosc mai bine.

Și dintr-o dată, parcă am început să adun bucățele lipsă și să le pun la loc. Să mă cunosc mai bine, să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt. Să renunț la vină, la judecată și la resentimente. Să înțeleg că am făcut de fiecare dată cum am crezut eu că a fost cel mai potrivit, pentru binele tuturor, din iubire nemărginită pentru familia mea și pentru toți cei din jurul meu.

Să înțeleg că deși îmi doresc din suflet să ajut întreaga planetă, nu pot face asta dacă nu mă ajut pe mine mai întâi. Să accept că este în regulă să îmi iau o pauză și să mă odihnesc. Să fac plimbări lungi pe plajă și să caut scoici. Să îmi îmbăt privirea cu lumină, cu nuanțe de verde și de un albastru infinit.

Să cred în posibilități de necrezut și să îmi redescopăr visele.

Tu ce visezi? Și când te gândești la nevoile sufletului tău? Când te-a mai întrebat cineva cum te simți și care îți sunt dorințele?
Când ai făcut ultima dată ceva pentru ține? Când ți-ai umplut cana atât de mult, încât a dat pe dinafară și astfel ai putut să o umpli și pe a celui de lângă tine?

Și oare când ți-ai permis să îți pui astfel de întrebări?

Dacă ești ca mine și conștientizezi abia acum asta, oprește-te. Stai o clipă și decide acum ce poți face pentru sufletul tău, zilnic, chiar dacă e doar pentru 5 minute. Și apoi, încet încet…mai fă un pas. Mai fă un pas și adună în sufletul tău toată lumina și bucuria de care are nevoie. Atât de mult să îl umpli până când lumina sa se va revărsa peste lume.

Eu sunt aici și te văd. Te văd cum strălucești și te văd frumoasă, completă, suficientă și nemărginită…și îți mulțumesc că EȘTI!

10 răspunsuri

  1. Ai mare dreptate. Cred ca multe constientizam ca nu procedam corect insa e un mare pas sa iei atitudine si sa schimbi ceva ! Esti o persoana deosebita,Daniela

    1. Iti multumesc Natalia!
      Cred ca am uitat sa ne gandim la noi si cred ca nu realizam ca intreaga lume din jurul nostru depinde de noi si de starea noastra de bine. Daca noi ne prabusim, se prabuseste un element esential sau chiar vital din micul nostru univers. Si poate ca aceasta constientizare ne ajuta sa ne gandim mai intai la noi, fara vina si fara judecata. Fara sentimentul ca „nu facem destul”. Te imbratisez cu drag!

  2. Te apreciez pentru sinceritate, Daniela! Majoritatea mamelor eroine afisam o masca de protectie dar in spatele ei ascundem multa truda si uneori neputinta. Capul sus mamici eroine! Cand crezi ca nu mai poti …atunci poti mai mult!

    1. Nicoleta, cred ca nimeni nu poate intelege cu adevarat cum este sa ai un astfel de rol in viata. Si cred ca este un subiect care merita discutat. Si mai cred ca meritam tot binele din lume! Te imbratisez tare!

  3. Foarte puternic mesajul tău și în același timp greu ” rumegat” ! In ultima perioada am început și eu sa ma întorc încet și spre mine ! Tot prin tine ,draga mea ,am întâlnit persoana potrivita pt a ma ajuta sa fac asta,încet încet, cu pași mici ,învat sa vad dincolo de ceea ce ar trebui sa reprezentăm: mame puternice care se lupta încontinuu pt copii,soți,familie în general! Dar acea persoană specială despre care spuneam a spus un lucru extrem de important și de ținut minte: tindem sa uităm că înainte de a fi într-o relație și a forma un cuplu au fost două persoane ,separate fiecare cu trecutul lui,plăcerile lui ș.a.m.d., apoi am devenit cuplu și am uitat de noi,apoi am devenit părinți și am uitat de relație și de noi separați….când pui si faptul ca vine un copil special in viața ta….știm cu toții cum e! Deci ….in fiecare zi învăț sa fiu din nou eu sa pot fi apoi soție și mama ! Te îmbrățișez daniela !! Miltumesc pt tot!

    1. Ani, esti stalpul casei tale! Povestea ta este de spus pentru ca dai putere tuturor! Te imbratisez tare si eu si ITI MULTUMESC CA ESTI!

  4. M-am regasit in fiecare cuvant scris de tine si e trist! E mult timp de cand nu ii mai ofer sufletului meu nici cele mai simple lucruri dar promit ca voi avea in fata ochilor ce ai scris tu si 5 min /pe zi i le.voi acorda lui (sufletului) macar pt început!!! M-a lovit la țintă postarea ta! Te iubesc Om bun!

    1. Alexandra, te-am avut in gand in fiecare clipa. Stiu si te admir pentru tot ceea ce faci pentru familia ta. Si mai stiu ca este momentul sa te intorci putin spre tine…primul pas e cel mai greu. Promit sa tin aproape! Te iubesc si eu la fel si te imbratisez tare!

  5. Of, cum a venit aceasta postare fix când aveam nevoie mai mult și parca mi s-a lipit de suflet. Așa ma simt și eu Daniela, mereu pe fuga, mereu cu ceva de făcut cu un post it, 2 -3 lipite cu mii de chestii in minte de rezolvat, mâncând pe fuga sau realizând seara ca nu am mâncat de loc și nici nu am băut apa, preocupata constant de ce face cel mic și ce pot sa fac mai mult și mai bine ca sa-i fie bine. Plină de griji, de lucruri de făcut, de momente in care ma gandesc ca poate am făcut cândva ceva din cauza căreia sunt acum in aceasta situație. Parca nu e timp de mine sau dacă e nu am curajul sa l folosesc pentru ca simt cumva ca-l irosesc. Acum câteva luni am fost la psiholog și prima întrebare a fost dacă sunt bine, am început sa plâng instant pt ca nu îmi aminteam când m-am gandit ultima data la mine și cum ma simt eu. Te imbratisez cu tot dragul, ești un om minunat .

    1. Buna Ana,
      Cred ca in randurile tale se regasesc majoritatea mamicilor din comunitatea noastra. In primul rand, esti SUFICIENTA si COMPLETA. Si da, sentimentul de vina il avem toate, cred. 🙂 Dar simpla constientizare duce la vindecare. Si cred ca ai facut primul pas. Incerca sa mai faci unul-in fiecare zi iti aloci 15 minute, apoi 30 si apoi o ora. Ai sa vezi ca si cel mic se va schimba in momentul in care te simte pe tine linistita si odihnita.
      Eu sunt aici, la un mesaj distanta. Te imbratisez tare de tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mai multe
articole