Un impediment pe care îl are organismul unui copil cu autism este faptul că nu se poate debarasa singur de toxine. Am citit mult pe tema aceasta şi am realizat că un factor important este toxicitatea mediului-fie el extern sau intern.
Aşa că am început prin a înlocui treptat toate produsele pe care le cumpărăm de obicei din magazine-atât cele de igienă corporală cât şi produsele de curăţenie. Iniţial mă gândeam doar la Alex şi la cum puteam să îl ajut să se simtă mai bine.
Dar apoi, cu cât citeam mai mult despre ingredientele din produsele obişnuite de pe rafturi cu atât mă îngrozeam mai tare la gândul că toate aceste ingrediente ale căror nume nici măcar nu le puteam reţine ajungeau să facă parte din corpul meu. Şi toate acestea zilnic, încă de la primele ore ale dimineţii, de multiple ori pe zi-gândiţi–vă, de câte ori ne spălăm pe mâini, pe dinţi, ce să mai întreb de creme de corp, antiperspirante, deodorante, parfumuri, creme de faţă, oh da…şi ce să mai spun de acele momente de relaxare în care stăteam cu drag într-o baie cu diferite produse pentru aşa zisă răsfăţare a pielii sau în care copiii se bălăceau în vană plină cu spume cu aromă de banană sau gumă de mestecat…mă trec fiori pe şira spinării…
Sunt numeroase studii în legătură cu toxicitatea produselor cosmetice şi efectul lor asupra sănătăţii, studii care confirmă prezenţa parabenilor, a derivatelor petroliere, a metalelor grele în produsele de igienă corporală.
Spre deosebire de alimentele pe care le ingerăm şi care trec prin tractul digestiv, proces în care organismul are capacitatea şi timpul necesar să facă o selecţie importantă a elementelor care ajung în sânge, produsele pe care le aplicăm direct pe piele nu trec prin aceleaşi procese şi în mai puţin de 1 minut, ingredientele lor fac parte deja din fluxul sanguin.
Căutând produsele cele mai potrivite am descoperit Dr. Bronner pe când eram în Malta şi am rămas impresionată nu doar de calitatea produselor sale ci şi de întreaga poveste a companiei, a misiunii şi viziunii sale. Unde altundeva mai găseşti un produs 100% organic, fără conservanţi sintetici, fără agenţi de spumare şi de îngroşare, doar din ingrediente vegetale, conceput de către o companie extraordinară, cu o viziune fantastică, implicată în clauze filantropice, unde membrii din consiliul de conducere câştigă cel mult de 5 ori faţă de anagajatul cu cel mai mic salariu?
Şi cât de simplu este să foloseşti un singur produs pentru toate nevoile casei–ca şampon, gel de dus, pastă de dinţi, spumant pentru baie, detergent, şi mai ales pentru igiena copiilor încă de la naştere?
Aşa că am decis că dacă un produs este sănătos dacă îl înghit accidental este suficient de sănătos să il pun pe piele.
Iar după ce am citit despre misiunea şi viziunea companiei, despre implicarea sa în comunităţi din întreaga lume şi despre toate efectele sale benefice am decis că acesta este un produs pe care îl voi folosi veşnic.
Întoarsă în România am venit cu 2 sticle de Dr. Bronner în geamantan gândindu–mă la următoarea comandă pe care urmă să o fac prin Anglia când, spre plăcuta mea surprindere, am descoperit că deja există Dr. Bronner România.
Căutând să vorbesc cu ei am dat de o voce caldă, veselă şi optimistă de capătul celalalt al firului…mă rog, al telefonului mobil. Parcă ne ştiam de o viaţă…
Şi cât m-am bucurat să găsesc o echipă de oameni frumoşi, care împărtăşesc viziunea lui Dr. Bronner şi care vor să producă o schimbare şi în România!
Va invit cu drag pe site-ul lor să aflaţi mai multe despre ei şi despre produsele pe care le comercializează şi impactul pe care îl are acest fapt.
Dintre toate săpunurile Dr. Bronner cel mai des folosesc săpunul lichid de castilia simplu, inodor.
M-am obişnuit să îl folosesc că baza pentru cam toate produsele pe care mi le fac eu acasă. Acesta se poate folosi şi doar aşa cum este. Doar că mie îmi place să fiu creativă şi să adaug diferite ingrediente care aduc mici schimbări în textură sau miros.
Azi va împărtăşesc o reţetă de şampon şi gel de duş cu lapte de cocos. Ador textura fină şi catifelată pe piele, iar laptele de cocos ajută la hidratarea şi stimularea creşterii firului de păr şi aduce un plus de vitamine şi minerale, cum ar fi C, E, B1, B3, B5, B6, calciu, seleniu, fier, magneziu şi fosfor.
Pentru reţetă aveţi nevoie de următoarele:
- 1/3 cană săpun castilia
- ¼ cană lapte cocos
- 7.5 picături ulei de jojoba/argan/ricin
- ¼ cană apă distilată
- 15 picături uleiuri esenţiale după preferinţă–opţional, dacă vă face plăcere.
Folosiţi un container curat–puteţi recicla aici un container gol de şampon sau gel de duş. Amestecaţi toate ingredientele şi folosiţi conţinutul în decurs de o săptămână.
Se poate păstra pentru mai mult timp la frigider-depinde de termenul de valabilitate al laptelui de cocos.