Bănuiesc că majoritatea nu ştiţi cine este Adela. Pentru cei care nu ştiţi, aflaţi că Adela este cumnata mea şi printre cele mai puternice amintiri pe care le am legate de ea sunt momentele în care făcea zacuscă. Avea o reţeta de zacuscă incredibilă, cremoasă şi mie mi se părea atât de gustoasă şi de diferită faţă de orice altă zacuscă aş fi mâncat până atunci încât aşteptam cu nerăbdare să pregătească şi borcanul pentru mine!
Şi mai aflaţi că această zacuscă m-a însoţit peste tot pe unde m-am plimbat prin lume, din Malta şi până în Caraibe. Când venea cineva în vizită suna Adela şi întreba veşnica „ce să îţi trimit?” Răspunsul cred că l-aţi ghicit deja…zacuscă!
Ei, au crescut copiii şi ce să vă povestesc, adoră şi ei zacusca! Mai ales Alex! Alex e în stare să mănânce un borcan de 800 de grame de zacuscă la o singură masă dacă nu îl opresc eu. Şi nu aşa oricum, ci cu lingura mare!
Aşa că anul acesta am sunat-o pe Adela şi i-am spus „draga mea, trebuie să găsesc o cale de a adapta puţin reţeta ta de zacuscă în beneficiul lui Alex”.
Această variantă foloseşte ghee în loc de uleiul rafinat de floarea soarelui, nu conţine zahăr sau conservanţi şi este indicată în Dieta Carbohidraţilor Specifici.
Pentru o porţie de zacuscă aveţi nevoie de următoarele:
- 5 kg de vinete coapte
- 3 kg de ardei copţi
- 3 kg de gogoşari
- 1 kg de ceapă
- 1 kg de morcovi
- 400-500 grame ghee
- 1/2 litru de bulion
- 2 foi de dafin
- sare dupa gust
Toate se dau separat prin maşina de tocat carne, mai puţin morcovii pe care i-am dat pe răzătoarea mică.
Se călesc separat şi pe rând ceapa, apoi morcovii şi apoi gogoşarii cu câte două linguri de ghee şi câte puţină sare. După ce s-au călit, se pun împreună la fiert timp de o jumătate de oră. Apoi se adaugă ardeii copţi cu restul de ghee şi se mai fierb încă o jumătate de oră. Se adaugă şi vinetele împreună cu bulionul şi se mai fierb timp de o jumătate de oră. Se pun foile de dafin care se scot după 10 minute, pentru a nu lăsa o aromă prea puternică. Se mai pune sare dacă este cazul.
Dacă legumele au fost apoase, mai fierbeţi până când vedeţi că se îngroaşă zacusca şi devine cremoasă.
Se aşează în borcane fără a lăsa loc liber-scuturaţi borcanele pentru a elimina eventualele bule de aer.
Se închid borcanele şi se aşează la dust rece.
Dintr-o porţie ies cam 12 borcane de 800 de grame.
Menţionez că la final am topit ulei de cocos rafinat, fără gust şi fără miros şi am pus deasupra fiecărui borcan câte o lingură pentru a acoperi cu un strat foarte subţire zacusca şi nu a permite nici un contact cu aerul din borcan. Uleiul de cocos este renumit pentru calităţile sale antimicrobiene şi reprezintă un excelent conservant natural.



