
Dintre toate reţetele pe care le-am conceput pentru copiii mei aceasta este de departe preferata mea. Este cremoasă,

Dovleacul este atât de versatil încât pur şi simplu nu cred că există vreo metodă prin care să

Noi călătorim destul de des-de fiecare dată când avem ocazia, fie prin frumoasa noastră ţară, fie prin ţări

Cred că cel puţin o dată sau de două ori pe săptămână obişnuiam să mâncăm mâncare asiatică, iar

Am încercat această reţetă simplă din dorinţa de a mai diversifica puţin micul dejun. Am făcut mai mulţi

Iniţial am vrut să fac nişte crochete de pui pentru câteva zile la munte dar m-am grăbit atât

Este momentul ideal să ne bucurăm de soare şi de vară aşa că ieşirile în aer liber sunt obligatorii pentru noi. Când le mai combinăm cu voie bună şi cu prieteni dragi atunci musai să încingem şi un grătar ca să putem profita de o zi întreagă. Mă gândeam la savorile Mediteranei, de care îmi este un

Aceasta este una dintre reţetele noi pe care le-am conceput la cerinţele copiilor mei de a avea o crustă

Încă de când era Andrei mic obişnuiam să mergem la restaurantul chinezesc destul de des. Ne place la

Spanacul nu mi-a plăcut niciodată prea mult până când am descoperit smântâna din caju. Pot să jur că

Săptămâna a început însorită aşa că am decis să ieşim puţin pe afară. Şi ce să gătesc mai

Copiilor mei le plac mult chifteluţele şi încerc să nu le prăjesc pe cât se poate. Pentru această

Una dintre delicioasele mâncăruri inspirate din bucătăria asiatică, care ne place mult. Pentru cei care sunteţi pe Dieta Carbohidraţilor
© 2021 All rights reserved AcasaLaDaniela