
Pot să vă asigur că această reţetă va plăcea tuturor şi nici nu veţi realiza că nu conţine nici un

Ah, sezonul dovleacului…o adevărată binecuvântare să putem avea atâta flexibilitate din partea unei singure legume! Folosesc dovleacul aproape

Această reţetă nu conţine deloc proteină animală, deci poate fi o variantă bună şi pentru zilele de post. Am folosit

Ascultând cerinţele voastre dar şi faptul că suntem în perioada de post, m-au determinat să concep şi această

Bănuiesc că majoritatea nu ştiţi cine este Adela. Pentru cei care nu ştiţi, aflaţi că Adela este cumnata

Această reţetă este o adaptare la Dieta Carbohidraţilor Specifici concepută de soţul meu, Florin. Bucătar de meserie, a încercat să păstreze

Soţul meu este un mare pofticios. Şi dacă este ceva ce-i place la nebunie este ciocolata, în special

Mă gândeam de ceva timp să încerc o tartă fără ouă dar cu suficienţi nutrienţi încât să fie săţioasă

Trebuie să vă mărturisesc că mie personal îmi place humusul. Îmi place atât de mult încât îl mănânc aproape

Această reţetă mi-a fost inspirată de câteva mămici a unor copii cu intoleranţe alimentare sau restricţii, care se întrebau firesc,

Dacă e ceva ce-i place mult băieţelului meu Andrei şi i-a plăcut întotdeauna, sunt deserturile din gelatină-sub orice

Aceasta este una dintre reţetele noastre preferate pentru cină şi se prepară extrem de uşor şi rapid. Dacă doriţi

Încă de când era Andrei mic obişnuiam să mergem la restaurantul chinezesc destul de des. Ne place la

Îmi amintesc de zilele în care Alex nu putea să mestece, de zilele în care avea poftă de

[et_pb_section admin_label=”section”] [et_pb_row admin_label=”row”] [et_pb_column type=”4_4″] [et_pb_text admin_label=”Text”] Cine ar putea refuza o cană cu ciocolată caldă, cu frişcă,
© 2021 All rights reserved AcasaLaDaniela