
„Nu uita să te oprești și să miroși trandafirii”. Citat de Walter Hagen. Dar când ai o mulțime

Una dintre sursele mele de inspirație a fost mereu marea, cu albastrul său infinit și cu toate darurile

Blini sunt niște clătite rusești, original gătite din făină de hrișcă și servite de obicei cu somon afumat

Această rețetă este incredibilă! Simplă, bogată în arome și în nutrienți, cu o textură densă foarte asemănătoare cu prăjiturile de casă făcute de mama în copilăria mea. Se poate consuma în orice perioadă a anului, ca o gustare simplă pe drum sau între mese. Ingrediente: 1 cană de făină de migdale 1/2 de cană de făină de cocos 1/4

Prima dată când am făcut acești biscuiți Alex a mâncat jumătate din tavă până m-am dumirit eu ce

Ne pregăteam să mergem la munte pentru câteva zile şi eu încă mai aveam o mulţime de lucruri

Ascultând cerinţele voastre dar şi faptul că suntem în perioada de post, m-au determinat să concep şi această

Trebuie să vă mărturisesc că mie personal îmi place humusul. Îmi place atât de mult încât îl mănânc aproape

Aceasta este una dintre reţetele noi pe care le-am conceput la cerinţele copiilor mei de a avea o crustă

Îmi amintesc de zilele în care Alex nu putea să mestece, de zilele în care avea poftă de

Seminţele de cânepă sunt preferatele mele. Pe lângă minunatele beneficii în sănătate, au un gust care mie îmi

Una dintre marile plăceri ale lui Andrei este să mănânce clătite cu dulceaţă făcută acasă. A descoperit clătitele

Poate că dintre toate alimentele pe care nu am avut voie să le consumăm cel mai mult am

Am ajuns la concluzia că Alex ar putea mânca zilnic unt de arahide cu lingura şi nu cred că

Pentru cei care adoră cocosul, acestea sunt plăcintele ideale-pufoase, moi şi absolut incredibile! Eu le-am vrut mai groase
© 2021 All rights reserved AcasaLaDaniela